h1

Leapsa

03/02/2010

Nu mi-a placut niciodata leapsa, dar asta parca nu e asa de rea… motiv pentru care o sa ma straduiesc sa o onorez. Veutzu le-a scris pe cele mai bune… dar mi-au ramas si mie cateva… As incepe cu

“Kill Bill” (2003); am trecut peste faptul ca Uma Thurman poarta 40 la picior … mi-a placut prea mult filmul…

“The Pianist” (2002) – in el se regaseste una dintre cele mai sensibile scene ever.

“The Others” (2001) a reusit sa ma surprinda.

“Chicago”: muuuuultaaaaa muzicaaaa!

“The Hours” (2002) – Meryl Streep straluceste ca de fiecare data.

“American Psycho” (2000), il stie toata lumea…

“Casino Royale”: personal

“Lucia y el sexo” (2001) e mai interesant ce sa intampla dupa ce il vezi

“The Ring” (2002) – scaryyyy…

“Julie and Julia”: nu l-am vazut inca … d dar sigur o sa mi placa (se cheama intuitie)…

Astea sunt cele mai bune filme din 2000 incoace (zic eu)…

Si pentru ca si Eu, sunt in toate felurile… o pasez la … Ludique…:)

h1

Monden.info + Hollywood Multiplex = invitatie la „Coco Chanel” :)

04/08/2009

Ultimul film biografic pe care l-am vazut la cinema a fost tot despre o frantuzoaica – Edith Piaf. De aceea as dori sa reinnod firul francofil si sa patrund si in secretele vietii marei creatoare de moda nascute in mizerie si care in anii ’20 deja cucerise lumea cu creatile ei vestimentare si parfumul celebru si azi, femeia care a avut o legatura amoroasa cu Stravinsky, mai apoi cu un spion nazist, a fost repudiata de francezi dupa razboi dar adorata de americani si englezi… Intr-un cuvant, un film care trebuie vazut neaparat despre o viata sigur care a meritat traita.

coco_avant_chanel_replacement_01

In plus, as vrea sa-l vad ca s-o vad pe Audrey Tautou🙂, dar si pentru Benoît Poelvoorde, pe care il consider cel mai amuzant actor francez contemporan si care are darul – sau harul – de a binedispune intotdeauna. Or, in vremurile aste grele si sumbre, prinde bine…😉

Nu in ultimul rand, mi-ar placea sa castig una dintre invitatii pentru ca imi place site-ul Monden.info si m-as lauda ca m-au trimis si pe mine la film🙂

Acest articol participa la concursul lansat de Pyuric pe site-ul Monden.info.

Un film foarte putin frantuzesc, si nu o spun cu parere de rau :))… desi Anne Fontaine este cat se poate de frantuzoiaca🙂 …mi -a placut Audrey Tautou, Benoit Poelvoorde este extrem de amuzant (aveam dreptate)…ce-i drept,   ma asteptam la ceva mai mult „fashion”…indusa  in eroare de traducere -P (tre’ sa dau si eu vina pe cineva)…dupa ce am citit afisul am inteles  ca e „Coco avant Chanel”…;)

Multumesc Monden.info!!!!!

h1

Cu Georgel la orientare turistica…

20/06/2009

Cand am citit povestirea am ras cu lacrimi. „Georgel” este verisorul meu. Desi nu e verisorul vostru, puteti sa radeti si voi :))

Ca orice cursa de orientare turistica, si asta a inceput prin examinarea hartii; asa ca Georgel s-a strecurat printre profesorii care explicau harta unor copii si a descoperit ca nu stia decat 10 % din semnele de pe harta.

Dar ce mai conta, atata timp cat adrenalina era la maximum si dorinta de afirmare si autodepasire fierbea in sangele meu?

Dupa ce m-am lamurit cum e cu startul si am vazut cat de serios tratau toti concursul, am inceput sa mai “starpesc” ranjetul tamp de pe buze si am pornit catre primul post.

Cum se face chestia asta?

Simplu… nordezi harta, vezi unde esti pe harta si iei directia de mers (nimic mai simplu).

Apoi alergi in directia respectiva, si ai sa gasesti postul.

…teoretic.

Practic insa…

Intr-o padure care nu are nicio forma de relief, ci doar tufisuri dese si poteci care nu apar pe harta, pentru unul ca mine exista o infinitate de directii pe care s-o apuc.

Cu putin noroc si un pic de ajutor am ajuns in zona primului post, cauta si cauta, nimic!

Noroc ca dintr un tufis au rasarit cativa participanti la cursa… Cu siguranta ceva trebuia sa fie acolo pentru ca pipi in grup sigur nu se face la concurs. Zis si facut, am marcat postul numarul 1. Nu e rau deloc, as zice eu, zece minute pentru primul post din primul concurs din viata mea J)

Nordez, iau directia si pornesc in viteza spre postul 2, alerg si numar poteci: una, doua, trei …zece, douazeci…

Pe harta erau doar trei poteci mari si late, e clar: singurul semn de pe harta pe care ma bazam ma trage pe sfoara. Dar ce conteaza, directia e buna, asa ca trebuie sa gasesc si postul 2, si deodata uite un post. Alerg cat pot de repede si… ca sa vezi, am fost incredibil de rapid… era postul 3. J

Intoarce, cauta si cauta printre copaci un punct de orientare, ceva, orice, o groapa, un damb… nimic. Ajung din nou la postul unu!!… OK… Nu-i nimic! Mai iau o data directia, alerg, alerg si alerg si gasesc… din pacate tot postul 3. Buuuuun… deci, am trecut de el, nu-i nimic… mai caut; am cautat pana am gasit o babuta plinuta care mergea relaxata cu harta in mana si-mi spune:

– Postul tau e acolo, dupa gropile alea.

Insa nu am vazut nicio groapa, nici macar o urma de pas, dar, in fine, in directia degetului ei l-am gasit!

Fericire mare ca am gasit postul 2! Si pornesc in mare viteza spre postul 3, pe care l-am gasit si a treia oara, de data asta cu mare incantare ca am scos un timp intermediar bun pe bucata aia de traseu J

Deja speranta ca o sa am o prestatie frumoasa crestea si, plin de optimism, am luat directia de alergare spre postul 4.

Pe harta parea sa fie langa un drum in spatele unor tufisuri langa o balta… Simplu, nu?

Ma astepta o zona plina cu balti, o groaza de hatisuri, multe drumuri care semanau perfect intre ele si multi batranei rataciti de viata, si de harta scrisa prea marunt.

Dupa cautari asidue prin toate tufisurile si prin toate hatisurile am gasit un post …bineinteles nu postul meu, dar a fost suficient de clar ca alergasem un kilometru in plus si eram total aiurea. Totusi, ca orice sportiv optimist, am plecat inapoi cu gandul ca acum macar stiu unde sunt pe harta; asa am crezut mult timp cautand postul 4…

Asa a crezut si mosuletul plin de experienta care m-a insotit o bucata de drum. Numai ca incet, incet am inceput sa ma lamuresc ca… fiecare dintre noi spera ca celalalt sa stie sigur unde se afla… Asa ca am fugit pe furis de linga el si parca prin noroc mi-am adus aminte de balta aia de linga postul 4; am cautat cea mai mare balta din zona si am reusit sa gasesc si postul 4 in nici mai mult, nici mai putin de 28 de minute .

Cred ca meritam un premiu pentru perseverenta, tinand cont ca altii faceau postul ala in 3-4 minute, asta in cazul in care nu-l gaseau din prima J)

Pe moment entuziasmul de a gasi un post fara sa fiu ajutat a fost asa de mare, incat incepusem sa cred ca sunt un talet innascut si am pornit iar, cu acelasi zambet tamp, spre postul cinci. Incredibil, dar am gasit usor zona si am vazut un sportiv indreptandu-se spre post, asa ca l-am facut rapid. Incantarea crestea asa de mult incat am inceput sa ma gandesc la timp si la performanta pe care as putea sa o obtin, asa ca am aruncat un ochi pe harta si am vazut ceva cam descurajator …erau 12 posturi de gasit si eu eram abia la postul 5! Cand am privit ceasul m-a cuprins disperarea… Eram de aproape doua ore in padure si concursul era preconizat sa dureze o ora!

Cu o vaga consolare ca sunt incepator, am pornit in alergare spre postul 6, totul a fost perfect, mi se parea ca recunosc pana si copacii pe harta, totul se potrivea perfect, numai un lucru nu se potrivea… postul !

Am luat eu toti maracinii la rand, am luat urzicile la rand …nimic. Aaa… mint… ceva am gasit: multe intepaturi si urzicaturi pe maini care m-au facut sa ridic mainile in aer si sa alerg prin urzici! Eram constient ca arat de-a dreptul caraghios pentru un domn ce alerga pe poteca, dar ce mai conta atata timp cat vroiam sa scap de urzicaturile nesuferite?! In clipa aia am inteles ce inseamna sa alergi prin urzici mari pana la brau cu mainile ridicate si un tricou marimea S. In cazul in care nu stiti cum e sa fiti biciuiti cu urzici peste abdomen, incercati si voi combinatia asta!

Minutele treceau si deja intelegeam ca oamenii nu mai apar pe linga mine si eu incep sa nu mai am habar unde sunt. Asa ca am decis intr-un final sa renunt la cautarea posturilor si sa caut sosirea. Usor de zis, greu de facut!

Padurea, in afara de tufisuri si poteci, mai avea si niste drumuri ce o taiau ca pe o tabla de sah, asa ca timp de vreo zece minute am alergat ca un bezmetic in interiorul unui patrat si ajungeam mereu in aceleasi poienite. M-am oprit si am inceput ca la scoala. Am pus harta pe picior, am nordat harta, am descoperit un punct de reper si mi-am luat directie de alergare spre sosire; am decis sa nu ma opresc orice ar fi, sperind ca nu am gresit nimic… La momentul respectiv parea ca situatia este sub control si se parea ca nu am gresit… Pentru ca usor, usor, prin santuri, multa turlita si tot felul de buruieni, am reusit sa depasesc sosirea fara sa-mi dau seama. Asa ca am ales sa ma intorc pe un drum mare si plin de niste chestii puse in iarba frumos, colorate si patrate; in alergarea mea nebuneasca abia la prima intepatura mi-am dat seama ca erau stupi, iar albinele nu erau tocmai incantate de un bezmeticul care alerga prin mijlocul lor.

Asa ca am mai batut un record in ziua asta… cel de viteza! Adrenalina face minuni cand simti cum albinele se ciocnesc de capul tau ca in Tom si Jerry!

Intr-un final am reusit sa termin cursa si dupa inca cinci minute mi-am dat seama ca trebuie sa mai si anunt ca am ajuns, ca sa se opresca cronometrul. Ce mai contau cinci minute in plus tinind cont ca organizatorii plecasera deja in padure sa adune posturile si ca verisorii mei ma cautau?!

Credeti poate ca am povestit asta ca pe o experienta neplacuta? Nu, nu, nu… Abia astept urmatorul concurs, unde sper din tot sufletul sa nu mai fie urzici sau albine si sper… desigur… sa adopt o alta “strategie”.

Va astept la concursurile de orientare J)

h1

Poveste de pe strada mea… respectiv parcul meu

14/06/2009

IOR POZA MARFA

Initial, am vrut sa spun ca berzei chioare ii face Dumnezeu cuib, cum sustine romanul – specialist probabil in berze sau cuiburi, ca-n Dumnezeu e discutabil. Cand tehnologia cedeaza (a se vedea becul din dreapta al felinarului; nu-mi imaginez cum s-a putut rupe un bec aflat la cativa metri inaltime, pot insa sa precizez ca nu am facut poza in asa fel incat Soarele si becul sa se suprapuna), natura salveaza situatia.

Dar despre asta era vorba in aceste poze din parcul meu? Poate ca totusi era vorba despre cele doua jumatati ale parcului care se apropie tot mai mult una de cealalta, strangand la mijloc mizeria si gunoaiele, sub forma unui parau tot mai ingust care la final formeaza o delta si se revarsa pe ciment pentru a fi topit de razele Soarelui…poze5-0022De fapt, pozele astea (prima din parcul IOR, cealalalta din Herastrau) spun ele insele o poveste. Ce poveste, nu stiu. Asa cum nu trebuie sa ai grija zilei de maine, pentru ca ziua de maine isi poarta singura de grija, si poza isi spune singura povestea. Am vrut si eu sa spun povestea acestor poze, sa intru in amanunte, sa vorbesc despre imagini (vorba lui Sting: „Sa vorbesc despre muzica e ca si cum as dansa despre arhitectura”), dar ele o spun mai bine ca mine, mai bine ca oricare om, fie el poet, inginer sau grafician. Povestea este in poze; povestea o spune fiecare imagine; nu poti scrie decat o impresie personala, o descriere subiectiva, insa nu povestea – pentru ca povestea o spune poza, mai bine decat omul. Iar sensul il desluseste fiecare. Cu alte cuvinte, un instrument pentru libertatea gandirii.

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH500. De asemenea, il invit si pe Iuly sa participe la concurs.

h1

Pericole care pandesc la tot “interviu’”… sau… o scurta incursiune in lumea HR ului romanesc…

07/04/2009

Or fi ei americanii… ”americani”, da’ criza de la ei am luat o, si da, stiu, am putea sa comparam capitalismu’ cu o raceala, toata lumea stie cum se trateaza, da’ nimeni nu i a gasit leacul J)))), toata lumea cunoaste regulile dupa care “functioneaza” , dar nimeni nu stie cum sa “stapaneasca” criza… data fiind situatia… imi aplec umila capul in fata preamaritului sistem si incep a colinda cu interviuri angajatorii.

Oricum, sarac da’ curat… ca nu pot sa nu evoc unul dintre cele mai “romanesti” momente de la interviuri; fericita fiind ca nu aspirasem in zadar si ca asteptarea mea va da in sfarsit roade, si ca tara, sistemul nu m au uitat; aproape ca incepusem sa uit anii in care m am simtit abandonata si parasita de propria patrie si ca eXista un sistem si functioneaza.

Cu ganduri curate am fost la o tipografie din centrul capitalei, la un prim interviu, cu duduia de la HR, si mi s a spus sa revin a doua zi pentru un alt interviu, cu duduia si cu direactoare de productie. In urma acestui al doilea interviu mi s a spus ca am fost angajata, directoarea de productie urmand sa ma si sune in cursul saptamanii viitoare doar pentru a stabili remuneratia si nimic altceva, pentru ca de acum eram angajata.

Am asteptat o luna telefonul lor, dupa care am sunat eu, eram un butoi cu nervi, mi a raspuns extrem de jenata duduia care ma “angajase”, informandu-ma ca (eu fiind la primul interviu miercuri, la cel de al doilea joi) lunea urmatoare angajasera pe altcineva!

Despre serviciile RDS stie toata lumea …sunt de r***t, sa ma ierte sensibilii, da’ alt cuvant nu mi vine in minte, in ceea ce ii priveste pe astia. Asa servicii, asa angajati… rusinea HR ului romanesc. Abia atunci, in momentul “X”, am inteles de ce am avut o puternica impresie ca as vorbi singura, in timpul interviului, ca nu e nimeni acolo sa ma asculte; eu am facut lucrurile ca la carte, am vorbit despre provocarile pe care le astept de la posibil viitorul meu job, despre dinamismul de care dau dovada, despre potentialul de a promova in cadrul companiei si toate celelalte aberatzii despre care suntem obligati de catre preamaritul sistem, in fata caruia ne inchinam cu respect, nu de alta, dar altul mai bun nu e…:))), in fine, mi s a promis ca voi fi instiintata indiferent care va fi raspunsul; am plecat increzatoare, recunosc, crezand sincer in bune intentii. Ei bine, daaa… mi s a dovedit si de aceasta data ca ma insel, domnisoara A.S. de la RDS nu numai ca n a avut de gand nicio clipa sa mi dea un raspuns oricare ar fi el, dar a uitat cu desavarsire si “definitiv” ca fusesem la un prim interviu, motiv pentru care am fost sunata si invitata (de catre domnisoara in cauza) DIN NOU…..la un “prim” interviu!!!!!!! Concluzionez, atunci (pentru ca se cere o concluzie) sa ni se para curios ca serviciile RDS sunt proaste?! Sa ma pot gandi ca nu merit un job in cadrul uneia dintre cele mai mari si infloritoare companii romanesti?!

700-01183251

IN LUPTA CU HR-UL

Dar ce o tot dau eu cu romanii, romanisme si alte derivate, am fost invitata de catre un stimat domn ceh la un interviu, o firmulita pe care oricum am gasit o cu greu si doar dupa ce am atins pragul disperarii, pentru ca isi schimbase sediul de vreo patru ori, in aceeasi cladire uriasa, fara sa anunte la poarta sau pe mine, dar toate astea sunt deja detalii, doar faptele conteaza J)))). In cv, desi ma interesa un post in logistica, la intrebarea-tip stupida gen HR “Unde va vedeti peste 5 ani?” raspunsesem “In televiziune”; era un vis neimplinit, si apoi cine are simtul umorului nu poate fi frapat de raspuns, nu? Sincer, la asa zisul interviu nu mi a fost foarte limpede de ce nu m-am simtit pusa la incercare, de ce mi s a facut o prezentare lungaaaa a firmei si de ce experienta mea nu era interesanta. Am inteles abia dupa ce mi s a pus intrebarea “De ce in televiziune peste 5 ani….?!” Adica de ce sa dau banii pe bilete pana acolo…:))))), putea sa ma intrebe la telefon. Care va sa zica omu’ m a deranjat doar in scopul satisfacerii acestei curiozitati meschine? Urat, domnule P.N., credeam ca de astea fac doar romanii, si cat imi place Praga….

Ahhh, da’ tre’ sa povestesc una calda cu si despre o firma prospera si un “prosper” “om de afaceri” din rafinata Rahova, de la care am invatat ca nu conteaza nici cat de lung ai parul, nu conteaza nici cum si ce gandesti, ci conteaza cat de mult cantaresti, pentru ca nu mi a inspirat ca ar fi abolvit nici macar un liceu J))) ca altceva… nu imi vine in minte; numele firmei nu era scris nicaieri, am intrat sfioasa, nu care cumva …sa intru peste om in casa (noroc cu Ovidiu, ca e mai tare de inima… a vazut ca scrie “impinge” pe usa), nu de alta, dar am vazut ce a patit nea Gigi ca si a recuperat masina (nu sunt o fana… de a lui… da’…nu i lucru curat) ca.. mi am spus… intentiile bune.. nu conteaza, eu vreau sa ma angajez… da’..pot sa dovedesc…? In fine, divagatii, cert e ca aia era o vila, o casa, ca asa arata, si nu a firma; eram nelinistita, recunosc, poate sa fi fost de la candelabrul ala imperios de care am mai vazut din greseala doar la Vijelie in casa…?! A urmat intalnirea cu sefu’, ca nu stiu cum il cheama, nu a catadicsit sa se prezinte, nu mi a dat vreo carte de vizita, nu m a invitat nici sa iau loc, insa m am asezat cu nesimtire, pentru ca epoca sclavagista nu mai eXista… da.. ok.. ma laud… aveam tocuri… si drumul de la tramvai pana la “firma” nu fusese tocmai scurt. S a uitat pe cv, mi a spus de vreo 3 ori ca sunt desteapta, ca ce desteapta sunt, ce de engleza stiu, care e salariul, unde stau, si ca mai asteapta si alte persoane la interviu, bine… eu nu l as numi chiar interviu, ci mai degraba “preselectie”, nici nu stiu ce m a oripilat mai tare, el sau “domnisoara” (secretara…cred) care m a tintuit langa zid, pret de cateva zeci de secunde, ma uitam si nu credeam, pentru ca nu intelegeam carui stil vestimentar ii este fidela, sau care sunt combinatiile stilistice preferate; adidasi negri, cu pantaloni bufanti dintr un material lucios de un verde rapitor, care se reflecta si pe unghiile ei, ca sa se asorteze probabil…;) si o superba bluza de trening neagra plina de strasulete, cum ii sade bine unei dudui de birou😀. Da… nu ma incadram deloc in peisaj, si imi repetam intruna: ce caut eu aici?

Nu pot incheia aceasta tirada decat cu una dintre marile companii de asigurari – veche de peste 200 de ani, pe astia, vorba aia, te poti baza oricand – care pe timp de criza isi permite sa si trimita angajatii in Maldive (ca daca aud americanii se rasucesc in corturi), unde comisioanele pot ajunge la 100 de mil. pe luna, unde poti sa duci bonuletul deeee oriceeeee la decontat, unde mergi la gratar cu colegii in weekend pe banii firmei, ma rog, ar fi mai multe insa nu mi le amintesc (am incercat sa uit) si toate astea in schimbul unui fleac, practic o nimica toata, trebuie sa completezi, pentru inceput, o lista amarata cu vreo suta de nume cu prieteni, colegi de liceu, facultate, fosti colegi de serviciu, asta dupa ce in prealabil o completai pe aia cu toate rudele…. :D….. da… cine zice ca nu suntem inventivi in vremuri grele?! O alta intrebare ma framanta de atunci, daca se castiga asa de bine si angajatii se duc in Maldive, mananca la restaurante, isi cumpara masini si vile, cum se face ca, la putin timp dupa interviu, domnul de la receptie care m a primit molfaia de zor un sandvis asezat pe bordura langa Carrefour..?!

h1

Lamaia si rolul ei in viata mea…

02/04/2009

Am avut o revelatie…lamaia…ahhhhhh…nu ….nu va speriati …nu o sa va umplu capul cu tot felul de definitii lungi, plictisitoare…nu o sa stau sa fac etimologia cuvantului, si…nu o sa scriu denumirea in latina a lamaii…p’aia o gasiti pe Wikipedia …si nici nu o sa povestesc acum despre efectele benefice …bactericid, antiseptic, diuretic, antianemic…si toate celelalte…. in afara faptului banal de a o pune in ciorba, in sosuri, pe friptura, in salate etc…

Detergentii…au aroma de lamaie…cand vine vorba despre detergentul de vase…sa nu mi spuneti ca il preferati pe ala cu aroma de mere…ca nu cred…de fapt …daca stau bine sa ma gandesc absolut toate produsele de curatat …au si o varianta cu lamaie…:)) fie ca sunt pentru baie, pentru bucatarie …cand vine vorba despre produse cosmetice lucrurile stau cam la fel…intotdeauna aroma de lamaie este prezenta… oricum, o pun in orice…. culmea lamaii am stabilit o cand am pus lamaie si in supa cu galuste :))))))…

Sau… limonada…:)))…de cate ori nu m a dres …dupa ce am baut o sa’litosssssss (este singura care conteaza:) )  intreaga..:)))))  …. si asta dupa ce am pus o bucatica de lamaie…. asta ar putea sa fie o alta tema…eu si “betiile” mele….:)))))))

Pai…da…cum sa te dregi dupa ce te ai facut ranga, dand pe gat o bere intreaga????…si apoi…daca  stau bine sa ma gandesc …. nu mai vorbesc de faptul ca am fost cucerita la o limonada…:)))))…

Probabil  o “vesnica, perpetua si imuabila” prietena… a marcat momente importante in viata mea??  un simbol???…ar putea oare lamaia sa mi reprezinte dogmele fundamentale?????

05-02-2007nf_02lemongoq24s7uv1

h1

Da’ io de ce sa n am BlOg???

27/03/2009

Da’ io de ce sa n am BlOg??? Da…chiar asa …eu de ce sa n am blog???Toata lumea are blog…de la cel cu tata in gura pan’ la cel cu barba sura…(i love u baby :D)….gata imi fac blog…darrrr ..inainte de toate tre sa mi tai unghiile…dreacu’..nu pot sa tastez ce trebe acia…bag sama ca asta m a impiedicat pana acum….(si, daaa..sunt olteanca,…si nu ..n am gresit…am scris „sama” cu buna stiinta)…. Va avertizez insa….ca blogul „nu o sa contina” poze nud (decat cele aprobate de mine :)) ), nicio alta injuratura in afara celor in al caror continut nu se vor gasi cuvintele P**A, M**E, P***A, S**I, C***E, S*****I etc…ca mi se pare ca exagerez…:))), poze cu pisici..sau alte comentarii legate de ele…(imi cer iertare iubitorilor..promit sa nu dau cu ele de pereti)…daca nu mi plac …ce PanA Mea …(stiu, m am exprimat infantil)…promit sa ma fac mare🙂. Ahhhhh…si ce era mai imp…o sa va spun tot felul de povesti cu interviuri…da…eXact….pentru ca spiritul meu nationalist imi da ghes ….vai steaua lui..macar eXista…in vremuri de CrIzA…tre sa ma fac utila tarii…sa avertizez natiunea asupra pericolelor ce ii pandesc la „tot interviu'”…. O sa va povestesc despre dramele de zi cu zi ale femeii…(cu asta cred ca v am pierdut…dar io tot incerc)…. O sa vorbim despre hainute…(ceeee…femei suntem ..no???) O sa vorbim despre „lamaie”…si despre rolul ei in viata mea (noastra)…. O sa va spun cat de importante sunt sarmalele….si..cat de benefice sunt ele :))))) O sa va spun cum a fost cand mi am „facut” breton prima oara… O sa va destainui tainele intratului  femeilor la buda in grupuri mai mari de trei….(asta..e pe bune) In fine …ar fi cazul sa ma opresc aici cu prezentarea….urmand sa va dezvalui putin cate putin din „nelinistea tineretii mele”…. Io zic ca este in interesul ambelor sexe sa ma citeasca…promit sa fiu „usoara”…..si complicata …in acelasi timp..oricum…io… de ce sa n am blog????? Cu drag Kylie Minogue :))))))